Costul de producție pe hectar este suma tuturor cheltuielilor făcute pentru o cultură, de la pregătirea terenului până la recoltare, împărțită la suprafața cultivată. Fără acest număr nu poți spune dacă o cultură aduce bani sau doar muncă, iar prețul cerut la vânzare rămâne o simplă presupunere.
Mulți fermieri mici țin socoteala în minte: știu cât au dat pe semințe și pe motorină, dar uită restul. La sfârșitul anului, banii par să se fi dus pe nicăieri. Un calcul făcut cu creionul pe hârtie, o dată pe an, schimbă felul în care alegi culturile și felul în care negociezi cu cumpărătorii.
Ce intră în costul de producție al unei culturi?
În calcul intră tot ce ai cheltuit pentru ca o suprafață anume să dea recolta respectivă. Cheltuielile se împart în două grupe mari: directe, adică cele care pot fi legate clar de cultură, și indirecte, care se împart între mai multe culturi sau între mai multe activități din fermă.
Distincția contează pentru că cele directe le vezi în facturi, pe când cele indirecte se pierd ușor. Un proprietar de două hectare de porumb și un hectar de legume nu poate pune toată uzura tractorului doar pe porumb, deși tractorul a lucrat și în legume.
Cum aduni cheltuielile directe
Începe cu o foaie separată pentru fiecare cultură și notează, pe rând, tot ce ai plătit sau ai folosit din stocul propriu. Dacă ai semințe păstrate din anul trecut, trecute la „zero”, calculul iese mincinos: ele au o valoare, chiar dacă nu le-ai cumpărat în acest an.
- sămânța sau materialul săditor, la prețul pe care l-ai plăti pentru a le cumpăra;
- îngrășămintele, organice și chimice, inclusiv gunoiul de grajd luat de la un vecin;
- produsele de protecție a plantelor și transportul lor;
- combustibilul pentru arat, discuit, semănat, erbicidat și recoltat;
- munca plătită cu ziua sau cu ora;
- apa de irigat sau energia pentru pompă;
- serviciile plătite: arat cu mașina vecinului, treierat, uscat, depozitat.
Pentru munca ta proprie, pune și tu o valoare, chiar dacă nu o scoți din buzunar. O oră de muncă a fermierului costă cel puțin cât o oră a unui zilier. Dacă o treci cu zero, descoperi mai târziu că ai lucrat pe gratis fără să știi.
Costurile care se uită cel mai des
Partea indirectă este cea care schimbă rezultatul final. Aici intră uzura utilajelor, dobânzile la credite, chiria sau arenda terenului, taxele și impozitele pe teren, asigurările, apa și curentul din curte, precum și pierderile de după recoltare, adică ceea ce se strică pe drum sau în depozit.
Arenda se împarte ușor, fiindcă este stabilită pe hectar. Uzura utilajelor se împarte după orele lucrate pe fiecare cultură. Costurile generale ale fermei, cum ar fi gardul sau hala, se pot împărți proporțional cu suprafața. Metoda contează mai puțin decât consecvența: folosește aceeași regulă în fiecare an, ca să poți compara rezultatele.
Dacă folosești terenul pe care l-ai ales după criterii de fertilitate, vei vedea că hectarele nu costă la fel. Un teren slab cere mai mult îngrășământ pentru aceeași recoltă, ceea ce se vede imediat în calcul. Despre cum recunoști parcelele bune poți citi în materialul despre identificarea terenurilor agricole productive.
Un exemplu de calcul cu cifre rotunjite
Cifrele de mai jos sunt ilustrative și nu reprezintă prețuri reale de piață; le schimbi cu ale tale. Exemplul arată doar structura calculului pentru un hectar de porumb.
| Element | Valoare pe hectar |
|---|---|
| Sămânță | 1.000 |
| Îngrășăminte | 1.200 |
| Protecția plantelor | 600 |
| Combustibil și lucrări mecanice | 900 |
| Arendă sau chirie | 800 |
| Uzura utilajelor și diverse | 500 |
| Total cost pe hectar | 5.000 |
Dacă acel hectar a dat 7.000 de kilograme, costul pe kilogram este 5.000 împărțit la 7.000, adică puțin sub 0,72 în unitatea ta de calcul. Dacă recolta scade la 5.000 de kilograme din cauza secetei, costul urcă la 1 pe kilogram, deși cheltuielile au rămas aceleași. De aceea, producția pe hectar este jumătate din ecuație.
Cum transformi costul pe hectar în cost pe kilogram
Formula este simplă: costul total al culturii se împarte la cantitatea recoltată și vândabilă. Cuvântul „vândabilă” este important. Dacă din 7.000 de kilograme se strică 500 la depozitare, calculezi cu 6.500. Așa afli prețul sub care vinzi în pierdere.
Odată ce ai costul pe kilogram, poți stabili un preț minim sub care nu accepți nicio ofertă și un preț țintă, care include profitul dorit. Pentru ordinea în banii casei și ai fermei merită să te uiți și la modul în care gospodăria își împarte banii între recolte, ca să nu amesteci cheltuielile personale cu cele agricole.
Ce greșeli apar la calcul?
- Se uită munca proprie, apoi calculul arată profit acolo unde de fapt există doar muncă neplătită.
- Se folosește producția dorită, nu cea reală. Folosește media pe câțiva ani, nu cel mai bun an.
- Se amestecă anii: îngrășământul cumpărat în toamnă pentru anul următor se trece în anul greșit.
- Se ignoră vremea. Clima locală poate muta costurile de la un sezon la altul, iar impactul climei locale asupra deciziilor agricole merită ținut în vedere când alegi cultura.
