Sari la conținut
Blog & info

Ce spune solul înainte de fertilizare și de ce aceeași doză nu merge peste tot

Ce spune solul înainte de fertilizare și de ce aceeași doză nu merge peste tot

Un teren poate părea uniform și totuși să ascundă diferențe de pH, textură, fosfor, potasiu, materie organică și apă. Acestea schimbă răspunsul culturii la fertilizare: pe un sol bogat în fosfor, o doză calculată doar după azot poate aduce surplus; pe un sol acid, problema poate fi accesibilitatea unor nutrienți, nu lipsa lor. Gunoiul de bovine, dejecțiile de porcine și gunoiul de pasăre cu așternut au, la rândul lor, compoziții diferite. De aceea, aceeași cantitate poate fi potrivită într-o parcelă și nepotrivită în alta.

Diferența se vede și în costuri. Un nutrient are valoare economică pentru fermă în măsura în care poate fi folosit de cultură și înlocuiește un fertilizant care altfel ar trebui cumpărat. University of Minnesota Extension calculează valoarea fertilizantului organic tocmai în funcție de necesarul culturii și al parcelei, conținutul și disponibilitatea nutrienților, prețul fertilizanților comerciali, metoda de aplicare și costurile de transport și distribuire. A aplica același material în aceeași doză peste tot poate însemna, așadar, nu doar nutrienți în exces într-o zonă și insuficienți în alta, ci și bani cheltuiți pentru transportul și aplicarea unor nutrienți de care parcela nu are nevoie, în timp ce necesarul real trebuie completat separat. Penn State Extension recomandă din acest motiv prioritizarea parcelelor cu niveluri mai scăzute ale nutrienților și arată că valoarea economică trebuie atribuită nutrienților care înlocuiesc efectiv fertilizanți ce ar fi trebuit cumpărați. Există și un cost al pierderilor: azotul amoniacal care se volatilizează după aplicare nu mai poate fi folosit de plante și poate obliga fermierul să cumpere azot suplimentar. Penn State Extension arată că încorporarea rapidă poate crește valoarea economică a azotului păstrat în fertilizant; într-un exemplu calculat de universitate, diferența dintre încorporarea imediată și neîncorporare echivala cu 18 dolari/acre pentru gunoiul de pui de carne, 69 dolari/acre pentru dejecțiile de bovine și 98 dolari/acre pentru cele porcine, la un preț ipotetic de 1 dolar/lb de azot. Valorile sunt ilustrative, nu tarife aplicabile României, dar mecanismul economic este același: nutrientul păstrat și valorificat de cultură este un input pe care fermierul nu mai trebuie să îl cumpere.

Ce merită aflat înainte să intre utilajul în parcelă:

  • pH-ul influențează disponibilitatea nutrienților și poate indica nevoia unor amendamente, nu doar a unui aport suplimentar de fertilizant.
  • Fosforul și potasiul deja acumulate pot reduce necesarul pentru cultura următoare.
  • Textura și umiditatea influențează reținerea apei și riscul pierderii nutrienților.
  • Gunoiul bovin, dejecțiile porcine și gunoiul de pasăre cu așternut nu au același raport între azot, fosfor și materie organică.
  • Aplicarea cu rată variabilă poate adapta doza în interiorul parcelei atunci când există date suficiente. Principiul mai general este cel al sursei, dozei, momentului și locului potrivit.
  • Fertilizarea organică are astăzi și o miză economică mai mare. În aprilie 2026, prețurile fertilizanților azotați în UE erau cu 71% peste media anului 2024, iar Comisia Europeană arată că gazul natural determină aproximativ 70% din costurile producției acestora. Valorificarea corectă a azotului, fosforului și potasiului existente deja în fermă poate înlocui o parte din fertilizanții cumpărați și reduce expunerea fermierului la aceste creșteri de preț.
  • Mirosul temporar este o caracteristică firească a aplicării materialelor organice, nu un indicator al dozei. Intensitatea lui depinde de material, temperatură, umiditate, vânt și tehnica de aplicare. Fermierii au, de altfel, un interes agronomic și economic să reducă timpul petrecut la suprafața solului: încorporarea rapidă, acolo unde este posibilă, limitează pierderea azotului sub formă de amoniac și poate reduce simultan durata și intensitatea disconfortului olfactiv din proximitatea parcelei.

pH-ul poate decide dacă un nutrient este prezent, dar greu accesibil

Un pH nepotrivit poate reduce disponibilitatea unor elemente chiar dacă ele există în sol. Adăugarea de fertilizant nu rezolvă automat o problemă de nutriție. Un studiu publicat de USAMV București pe un sol din Câmpia Română a arătat, într-un experiment de lungă durată (19 ani), că regimurile de fertilizare au modificat reacția solului, iar gunoiul de grajd a avut un comportament diferit față de fertilizarea exclusiv minerală, iar creșterea dozelor de azotat de amoniu a fost asociată cu accentuarea acidității solului. Pentru fermier, întrebarea utilă nu este doar „ce nutrient lipsește?”, ci și „în ce condiții îl poate folosi planta?”.

Materia organică spune ceva despre capacitatea terenului de a funcționa

Materia organică influențează structura, activitatea biologică și modul în care solul reține apa și nutrienții. FAO o descrie practic ca pe o rezervă dinamică de nutrienți care contribuie la agregarea particulelor și la porozitatea solului, susține organismele din sol și, prin descompunere, eliberează elemente pe care plantele le pot utiliza. Carbonul din materia organică are aici un rol esențial: reprezintă o sursă de energie pentru organismele solului și intră în procesele care susțin structura și funcționarea acestuia.

Capacitatea de a gestiona apa este, la rândul ei, cu atât mai importantă, cu cât perioadele de secetă accentuată sunt tot mai dese, în contextul schimbărilor climatice. Materia organică nu poate înlocui precipitațiile și nici irigațiile, dar contribuie la formarea unei structuri cu mai mulți pori, favorizând infiltrarea și păstrarea apei în profilul de sol. FAO arată că adaosul de materie organică mărește, în general, capacitatea solului de a reține apa; sunt citate inclusiv cercetări în care o creștere cu un punct procentual a materiei organice a fost asociată cu o creștere de aproximativ 3,7% a capacității de reținere a apei disponibile. În anii în care fiecare ploaie contează, diferența dintre apa care intră și rămâne în sol și cea care se pierde rapid prin scurgere devine o parte importantă a rezilienței culturii.

Sursele organice au însă efecte diferite. Gunoiul solid de la bovine, mai ales cel cu așternut, aduce o cantitate importantă de material fibros și carbon. Dejecțiile de la porcine sunt frecvent lichide și furnizează o fracție mai mare de azot rapid disponibil. Gunoiul de pasăre cu așternut este, în general, mai uscat și relativ concentrat în azot (N), fosfor (P) și potasiu (K), reunind astfel nutrienții proveniți din dejecții cu carbonul și materia organică din așternut. University of Georgia Cooperative Extension îl descrie atât ca fertilizant organic, cât și ca ameliorator al solului.

Iar acești nutrienți nu sunt simple valori într-o analiză de laborator. Azotul absorbit de rădăcini este folosit de plantă pentru formarea aminoacizilor și, mai departe, a proteinelor vegetale; fosforul participă la procesele de transfer al energiei și la dezvoltarea plantei, iar potasiul este implicat, între altele, în reglarea apei și funcționarea țesuturilor vegetale. FAO arată explicit că materia organică furnizează organismelor solului carbon pentru energie și azot pentru formarea proteinelor și că, prin descompunere, nutrienții pe care îi conține sunt eliberați pentru utilizarea de către plante. Circuitul este, așadar, foarte concret: nutrienții din materia organică ajung în sol, sunt preluați de plante și contribuie la formarea biomasei și a recoltei care devine ulterior hrană pentru oameni sau furaj pentru animale.

Concentrația gunoiului de pasăre este un avantaj agronomic și logistic, dar cere atenție la fosfor. University of Georgia Cooperative Extension arată că gunoiul de pui de carne furnizează cantități importante de N, P și K, dar aplicarea repetată exclusiv după necesarul de azot poate duce la acumularea fosforului, deoarece raportul dintre nutrienții din material nu coincide neapărat cu raportul în care îi consumă cultura. De aceea, analiza solului și a fertilizantului rămâne esențială: valoarea materiei organice nu vine din a aplica mai mult, ci din a păstra carbonul și nutrienții în circuit și a le pune la dispoziția culturii în cantitatea în care aceasta îi poate valorifica.

De ce două sole vecine pot cere doze diferite?

Două terenuri pot avea istorii diferite chiar dacă sunt despărțite doar de un drum. O solă poate fi mai nisipoasă, alta mai argiloasă, una poate să fi primit gunoi de grajd ani la rând, cealaltă nu, iar una poate avea alt pH sau alt regim de apă. Cercetări de lungă durată de la USAMV București au arătat că doze și combinații diferite de fertilizare pot produce diferențe măsurabile în fosforul și potasiul mobil din sol. Istoricul fertilizării rămâne, așadar, relevant pentru decizia următoare.

Fertilizarea organică devine precisă atunci când este măsurată

Gunoiul de grajd / fermă nu este imprecis prin definiție, dar variațiile apare când se presupune că toate loturile au aceeași compoziție sau când utilajul nu distribuie uniform doza calculată. De exemplu, la gunoiul de pasăre cu așternut, fosforul poate limita doza înaintea azotului, la dejecțiile porcine contează mult azotul amoniacal și metoda de aplicare, iar la gunoiul de bovine, o parte mai mare din efect se întinde în timp prin materia organică și azotul eliberat gradual. Aplicarea cu rată variabilă poate duce precizia mai departe, dar principiul rămâne același: parcelele diferite se tratează după necesarul lor, nu după comoditatea unei singure setări. Natural Resources Conservation Service (NRCS) al Departamentului Agriculturii din SUA. Standardul Nutrient Management – Code 590 definește managementul nutrienților prin patru variabile – doză, sursă, locul/modul aplicării și momentul – și cere ca planificarea să țină cont de sursele măsurabile de azot, fosfor și potasiu. Pentru agricultura de precizie, NRCS recomandă folosirea datelor specifice terenului pentru delimitarea zonelor cu productivitate diferită și ajustarea dozei prin aplicare cu rată variabilă. În România, aceeași logică este introdusă în Codul de Bune Practici Agricole. Planul de fertilizare se întocmește pentru fiecare cultură, solă sau parcelă și stabilește dozele de îngrășăminte organice și minerale, tipul acestora, cantitatea, epocile și tehnicile de aplicare. Atunci când planul se bazează pe un studiu agrochimic, terenul este împărțit în parcele omogene după sol, cultură și istoricul fertilizării, sunt prelevate probe și sunt realizate cartograme care permit aplicarea diferențiată a îngrășămintelor și amendamentelor. Doza de azot rezultă din calcul în funcție de recolta scontată și gradul de aprovizionare a solului, iar aportul din îngrășăminte organice trebuie să respecte plafonul de 170 kg N/ha/an.

Mirosul temporar: un preț mic pentru nutrienți păstrați în sol, recolte mai bune și costuri mai mici la alimente

În acest circuit există și o etapă care poate fi percepută temporar dincolo de marginea parcelei: mirosul specific fertilizării organice. Dejecțiile zootehnice sunt materiale biologice și pot elibera compuși volatili în timpul manipulării și după distribuire, însă intensitatea mirosului depinde de material, temperatură, umiditate, vânt și tehnica de aplicare și nu indică, singură, nici doza aplicată, nici nivelul de poluare. Fermierii au, de altfel, un interes direct să limiteze această perioadă: încorporarea rapidă, acolo unde condițiile agronomice o permit, reduce expunerea la aer și poate diminua simultan mirosul și pierderea azotului sub formă de amoniac. Ceea ce reprezintă un disconfort olfactiv limitat în timp și resimțit mai ales în proximitatea terenurilor are, dincolo de acest moment, beneficii care se întind pe întregul lanț alimentar: mai mult azot păstrat în sol poate fi preluat de plante și utilizat pentru formarea aminoacizilor și proteinelor vegetale, fosforul și potasiul susțin alte procese esențiale dezvoltării culturii, iar materia organică și carbonul contribuie, în timp, la structura solului, activitatea biologică și capacitatea acestuia de a gestiona apa, un avantaj tot mai important în perioadele de secetă. În același timp, nutrienții recuperați din fermă pot înlocui o parte din fertilizanții minerali care ar trebui cumpărați, reducând costurile și expunerea fermierilor la volatilitatea unei piețe în care prețurile fertilizanților azotați din UE erau, în aprilie 2026, cu 71% peste media din 2024. Pentru consumator, această eficiență înseamnă culturi capabile să formeze recolte suficiente și cu parametrii de calitate urmăriți, dar și o presiune mai mică a costului fertilizării asupra costului de producție și, mai departe, asupra prețurilor alimentelor deja supuse unor presiuni multiple.

Întrebări din proba de sol:

Cât de des trebuie analizat terenul? Frecvența depinde de cultură, sol și sistemul de fertilizare; datele trebuie să fie suficient de recente pentru ca doza să reflecte ceea ce se găsește efectiv în parcelă, nu o situație de acum câțiva ani.

Dacă fosforul este deja ridicat, mai aplic gunoi de pasăre? Poate fi necesară reducerea dozei sau alegerea altei parcele, deoarece gunoiul de pasăre cu așternut este relativ concentrat în nutrienți, inclusiv fosfor. Aplicarea lui acolo unde poate fi valorificat îi păstrează avantajul agronomic și economic.

Pot fertiliza toate parcelele la fel dacă au aceeași cultură? Nu automat. pH-ul, textura, rezervele de nutrienți, materia organică și istoricul fertilizării pot fi diferite, iar planul de fertilizare trebuie să țină cont de aceste diferențe.

Este mirosul un semn că dejecțiile animale nu ar trebui folosite ca fertilizant? Nu. Mirosul este un efect temporar care poate însoți manipularea și aplicarea unui material biologic și, singur, nu arată nici doza aplicată, nici dacă fertilizarea a fost corectă sau nivelul de poluare. Încorporarea rapidă, acolo unde este posibilă, poate reduce atât durata și intensitatea disconfortului olfactiv din proximitatea terenului, cât și pierderea amoniacului – păstrând mai mult azot acolo unde este util, în circuitul agricol.

Care este regula simplă pentru fertilizarea organică eficientă? Nu porni de la cantitatea disponibilă în fermă. Pornește de la ceea ce poate folosi terenul și cultura. Fertilizarea organică își arată valoarea nu prin cât material ajunge pe câmp, ci prin cât din nutrienții și carbonul pe care îi conține rămân în circuit și contribuie la sol, recoltă și următorul ciclu de producție.

Resurse:

*** https://apps.extension.umn.edu/agriculture/manure-management-and-air-quality/manure-application/calculator

*** https://extension.psu.edu/the-dos-and-donts-of-importing-manure

*** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/245311

*** https://www.nrcs.usda.gov/resources/guides-and-instructions/nutrient-management-ac-590-conservation-practice-standard

Bot, Alexandra; Benites, José (2005), The Importance of Soil Organic Matter: Key to Drought-Resistant Soil and Sustained Food Production, FAO Soils Bulletin No. 80, Rome: Food and Agriculture Organization of the United Nations (FAO), ISBN 92-5-105366-9, disponibil la:, disponibil la: https://www.fao.org/4/a0100e/a0100e0d.htm

Dincă, Liviu; Săndoiu, Dumitru Ilie; Ştefanic, Gheorghe; Moraru, Andra Cecilia (2013), Modification of some pedo-enzymic indices of the reddish preluvosol during the action of fertilizers, after nineteen years of experimentation, Romanian Biotechnological Letters, Vol. 18, No. 2, pp. 8206–8213.

Gaskin, Julia; Harris, Glen; Franzluebbers, Alan; Andrae, John, Poultry Litter Application on Pastures and Hayfields, Bulletin 1330, Athens, GA: University of Georgia Cooperative Extension, College of Agricultural and Environmental Sciences, disponibil la: https://extension.uga.edu/publications/detail.html?number=B1330